Din nou despre impact

IMG_0104

Acum aproximativ un an scriam despre impact și modul in care mulți finanțatori asteaptă (și chiar solicită) raportarea impactului la finalul proiectului, în contextul în care unele intervenții s-au încheiat de curând și putem vorbi mai degrabă de rezultate (outputs), eventual efecte (outcomes) daca suntem norocoși, dar nu neapărat despre impact. Sau cel puțin nu așa cum înțeleg eu impactul: o schimbare profundă petrecută ca urmare a unei intervenții și a unui proces declanșat de această intervenție și care se continuă și după încheierea intervenției, pentru a ajunge la efecte profunde și, în timp, la schimbarea pe care o definim ca impact. Astăzi am să scriu altfel despre impact. Vreau să împărtășesc cu voi, toți cei care veți acorda câteva minute să citiți cele ce urmează, ce vreau să spun eu prin impact pe termen lung.

În primăvara anului 2003 eram studentă în anul I la programul de Master în Dezvoltare Comunitară la Facultatea de Științe Politice din Cluj. Încheiasem în februarie o colaborare de 6 luni cu o organizație din București și eram în căutarea unui loc de muncă. Trăiam din bursa de performanță și din banii primiți de acasă. Dar urma să termin programul de master în anul 2004 și, dacă nu reușeam să îmi găsesc de lucru ceva permanent, ar fi trebuit să iau în considerare opțiunea de a merge acasă. Mi se părea inacceptabil să aștept să primesc bani de-acasă pentru a rămâne în Cluj. Era acel moment din viața mea în care știam că trebuie să îmi iau viața 100% în propriile mâini. Știam e puțin spus, dar nu găsesc cuvântul potrivit. Era nu doar conștiința că trebuie să fac asta, nu era numai dorința de a face asta, era un imperativ, o responsabilitate, un MUSAI sau un MUST, cum preferați.

Ieșind într-o zi din facultate am zărit pe un stâlp din fața clădirii un anunț de angajare: Pro Vobis angajează asistent de proiect! Nu am stat pe gânduri, orice loc de muncă ar fi fost ok cel puțin o perioadă. Și nu îmi permiteam să fac prea multe mofturi. În plus, lucrul în ONG-uri era pe lista mea de opțiuni, așa că am trimis scrisoarea de motivație și CV-ul solicitate și am așteptat. Peste câteva zile am primit un telefon de la Pro Vobis în care mi s-a spus ceva de genul: ”Îți mulțumim pentru interes, am găsit o altă persoană mai potrivită pentru postul de asistent de proiect. Dar te-am sunat să te întrebăm dacă nu ai vrea să fii coordonator de proiect. Inițial am plănuit să coordoneze cineva din actuala echipă proiectul, dar credem că avem nevoie de abilitățile tale, dacă te interesează.” Desigur că m-a interesat! Așa a început povestea impactului pe care vreau să vi-l împărtășesc. Vreau să vă spun cum eram când am intrat în echipa Pro Vobis și cum sunt acum, când am ieșit din echipa Pro Vobis, după aproximativ 14 ani. Cred că 14 ani se califică drept termen lung (chiar și pentru mine :) ) și putem vorbi cu adevărat despre impact.

În 15 mai 2003 m-am dus la biroul Pro Vobis, în prima mea zi de lucru. Eram atunci încă studentă la master, cu un an înainte obținusem licența în științe politice, vizitasem 2 țări străine (Slovenia – Ljubljana – participare la o competiție de dezbateri și Ungaria – Budapesta – participare la o conferință studențească internațională). Activasem pentru câțiva ani în clubul de dezbateri și aveam la activ un premiu de ”Cel mai bun vorbitor la competiția regională”, câteva articole publicate în reviste de științe politice, câteva conferințe naționale și ceva experiență de voluntariat. Mai aveam atunci și cele 6 luni de experiență ca program officer în Cluj pentru Societatea Academică Română (SAR) în cadrul unui proiect de monitorizare a implementării Legii 544 – Legea accesului la informații publice și ceva rapoarte de monitorizare redactate și prezentate. Mai aveam fascinația pentru statistica socială și puterea cifrelor, știința de a elabora chestionare și alte instrumente de cercetare, abilități de scriere academică, ambiția de a reuși pe cont propriu și o acută dorință de independență materială despre ale cărei origini am să vă povestesc altădată. Și cam atât.

Ultima zi la biroul Pro Vobis a fost în 20 martie 2017. Eram acum absolventă de master cu o lucrare despre voluntariat ca metodă de dezvoltare comunitară. Eram formator de formatori certificat și cu sute de ore de training la activ. Eram specialist îmbunătățire procese certificat (adică specialist în planificare strategică dacă e să judec după conținutul cursului și nu după titulatura diplomei). Eram președinta Centrului European de Voluntariat, organizația umbrelă pentru centre de voluntariat și agenții de dezvoltare a voluntariatului din Europa (sau altfel spus ”șefa voluntarilor europeni” cum îmi prezisese un colaborator în cursul anului 2011 – Anul European al Voluntariatului :). Aveam în CV o impresionantă listă de evenimente la care susținusem ateliere, workshopuri, discursuri prezentări etc. derulate în multe țări. Aveam pe hartă 34 de țări vizitate de pe 4 continente. Aveam experiența de a fi fost în consiliul director a numeroase organizații naționale și internaționale. Aveam experiența de a fi gândit și creat o federație pentru organziațiile care lucrează cu voluntari în România. Fusesem la consultări cu ministere și guverne. Întâlnisem personal prim-miniștri și miniștri, din România și din alte țări, și comisari europeni. Scrisesem zeci de proiecte, implementasem zeci de proiecte și gestionasem bugete de sute de mii de euro. Învățasem legislație pe diferite domenii, știam să țin evidențe contabile primare și să fac rapoarte financiare în diferite forme. Elaborasem strategii de dezvoltare organizațională, monitorizări de tot felul, evaluări care de care mai complexe, instrumente de evaluare a capacității organizaționale, proceduri interne, proceduri pentru consilii directoare, regulamente și muuuulte alte tipuri de documente care au legătură cu organizațiile. Angajasem oameni, concediasem oameni, lucrasem cu echipe mai mici și mai mari. Știam diverse despre politici europene, instituții europene, funcționarea lor, legături cu nivelul național, politici de tineret, de incluziune socială, de implicare și cetățenie activă, de învățare pe tot parcursul vieții și altele. Devenisem un profesionist în domeniul organizațiilor neguvernamentale într-un sens destul de complex al cuvântului. Îndrăznisem chiar să îmi asum proiecte de consultanță pe cont propriu și așa am ajuns să dezvolt o latură antreprenorială ca PFA. Și într-un final această componentă de consultant independent a luat controlul și astfel am ajuns să fac ceea ce fac acum.

Dar sunt ceea ce sunt datorită oportunităților și experiențelor pe care Pro Vobs mi le-a oferit. Și asta numesc eu impact adevărat. Și sunt recunoscătoare pentru asta. Dar trebuie să mai spun ceva în acest context. Am avut mulți colegi de-a lungul timpului în echipa Pro Vobis. Ar trebui de fapt să spun colege, colegi am avut chiar foarte puțini :) . Oportunitățile au fost acolo pentru toți. Nu toți pot cuantifica impactul pe care organizația l-a avut asupra lor la același nivel la care l-am cuantificat eu. Pentru că nu toți au exploatat la fel sau la maxim oportunitățile oferite. După vorba românească ”Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă-n traistă”, ține de fiecare dintre noi să apucăm oportunitățile de picior înainte să dispară sau să le ia alții. Și cred că asta am făcut eu foarte bine în Pro Vobis, punând în aplicare crezul meu: ”Primești de la viață atât de mult cât investești în ea!”

Mulțumesc, Pro Vobis!

 

Post Scriptum: Acum lucrez pentru ChildPact – Regional Coalition for Child Protection (www.childpact.org), o federație regională de rețele naționale de ONG-uri active în protecția copilului cu membri în Albania, Armenia, Azerbaijan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Georgia, Kosovo, Moldova, România, Serbia, pentru care sunt consultant pentru reprezentare și sustenabilitate, cu funcția de Secretar General. Mai activez ca formator în rețeaua de Formatori Erasmus+ în România și am rămas alături de Pro Vobis (www.provobis.ro) ca voluntar pentru reprezentare și relații externe din poziția de Președinte la Centrul European de Voluntariat (www.cev.be) până la încheierea mandatului meu în octombrie 2019. Sunt trainer și consultant național și internațional. Sunt mama lui David. Și sunt fericită cu viața mea!

Comments are closed